Regatul lui Enroh este un joc de societate original, ce are la bază eroii din poveștile românești, dar și elemente sau expresii din mitologia noastră. La achiziționarea acestui joc de societate veți primi odată cu instrucțiunile de joc și Povestea personajelor. Aceasta explică modul în care au ajuns îndrăgiții noștri eroi în situația de a se lupta pentru cea mai prețioasă nestemată din Regat: “Tinerețe fără bătrânețe” cât și motivul pentru care o râvnesc .
Sunt o creatură fantastică răpită din Celălalt Tărâm de către Oameni. Am fost răscumpărat de la mercenari de o familie de viță nobilă și apoi dăruit fiului lor, Făt Frumos. Aceștia au avut mare grijă de mine, motiv pentru care, le sunt foarte recunoscător.
Pe jumătate cal și pe jumătate pasăre, puterile Calulului Năzdrăvan își au originea în muntele Kaf, locul unde sălășluiau păsarile Simurghul. Pentru ajutorul dat acestora, stră-stră-bunicul său a primit în dar aripile năzdrăvane, un artefact unic, făurit de strămoși la Facerea Lumii.
În acest joc de societate, Calul Năzdrăvan este un erou de Nivel 2. Datorită abilității de a zbura, acesta poate trece cu ușurință peste obstacole. Este foarte greu de prins, iar avantajele lui trebuie exploatate la maxim.
Regatul lui Enroh este un joc de societate pentru copii dar și pentru adulți, tip boardgame, 100% românesc, creat de HORN’S Games Studio, parte a hornExpert Media România.